Străinul
Spread the love

Îl știe de undeva pe bărbatul din fața ei. Îl știe sigur de undeva dar nu-și aduce încă aminte de unde. De la un anumit punct încolo, toți bărbații se aseamănă. Toți, dar absolut toți. Să nu care cumva să audă că -i vina ei sau a sorții sau a circumstanțelor că nu a întâlnit bărbatul care să-i infirme regula.

Crezuse o dată, o singură dată, crezuse că îl întâlnise pe bărbatul perfect dar se înșelate. Până la urmă se dovedise a fi un laș. Un laș ca toți ceilalți. „Nu rezistase să o vadă băgând în ea medicamentele cu pumnul”, asa spuneau gurile rele. În realitate, el nu putuse asuma nimic și preferase „să se îndepărteze puțin, doar câteva săptămâni până o să-și mai revină ea”.

Chestia e că ea nu -și mai revenise niciodată. Adică nu mai fusese niciodată „cea de dinainte de”. Când realizase asta, el era deja însurat bine mersi și plecase din oraș. Lumea spunea că întâlnise o fată serioasă în București, cu ocazia unei delegații oarecare. Și cam atât. Detalii nu aflase niciodată.

El nu avusese nici măcar curajul să-i spună verde în față că decisese să -și vadă de calea lui în viață. Îi scrisese doar o scrisoare, un sfert de coala a4 împăturita în 3 și îndesata într-un plic sifonat pe care ea îl găsise intr-o zi în cutia poștală. „E mai bine așa, oricum n-ar mai fi fost ca înainte” scria acolo.

Și tot acolo el o ruga să-l ierte. Ea era sub efectul antidepresoarelor și, pe moment îl iertase. Avusese chiar curajul într-o zi să sune la ușa apartamentului de la marginea orașului să întrebe de el. El nu era acasă, îi deschisese un bărbat brunet cu mustață stufoasa care ii confirmase că se mutase din oraș. Apoi o invitase înăuntru dar ea refuzase. La ce bun să mai continue?

\Considerase faptul consumat și își văzuse de viața ei. În definitiv, toți bărbații sunt la fel, niște caractere slabe, incapabile să treacă de hopurile vieții.

Facebook Comments