Henrieta născută Brânzoi
Spread the love

Henrieta, născută Brânzoi, căsătorită Popa este moașa satului “Coliba popii”. Retrasă din capul muncii anticipat din cauza unor probleme cu spatele, Henrieta, văduvă după Sandu, mort de pneumonie în 2001, Henrieta se trage dintr-o familie cu zece copii din care mai trăiesc trei. Ea, frate-su Vasile și sora-să Mioara, ambii mutați la oraș după Revoluție.

Ultima dată l-a văzut pe Vasile la inmormantarea lui Sandu. Vasile venise singur, fără nevastă și fără copii și se așezase în dreapta mortului, lângă Henrieta. Stătuseră acolo o noapte întrega fără să-și spună ceva în miros de lumânare arsă și tămâie aruncată la intervale regulate în candela de lângă sicriu. Dimineața, Vasile pregătise două ochiuri la tigaie și o silise pe Henrieta să le mănânce. Apoi plecase cu treburi în oraș și de atunci nu se mai văzuseră. Își mai vorbesc la telefon, din când în când, cu ocazia sărbătorilor sau a diverselor aniversări dar, în ultimul timp, Henrieta nu mai are nici un chef să-l mai audă.

Cu soră-sa, Mioara, Henrieta se întâlnește din când în când, când merge “la munca” în oraș. Henrietta face curat în case mari. Naveta e lungă și autobuzul pute a șosete nespălate, nu vine niciodată la timp, dar, pentru două sute de lei pe casă, Henrietta e dispusă să-si îngroape nasul in batistă și să numerele stațiile. Când până pleacă la oraș, Henrieta se trezește cu noaptea în cap, să prindă autobuzul de șapte. Ajunge în stația din fața primăriei la șapte fără zece, se așează pe banca de plastic și, la șapte și două minute, începe să bodogănească : șoferul, sistemul, pe toți îi înjură că nu știu să respecte regulile. Henrietei îi place punctualitatea și nu înțelege de ce alții nu pot respecta orarul.

La oraș ajunge mereu cu întârziere și cu soră-sa, Mioara se întâlnește pe fugă, la o cafea turcească pe o terasă din piața centrală. În general, întâlnirile lor nu durează mult pentru că Henrieta si soră-sa, Mioara, nu au multe în comun. Mioara este pensionară și ea dar are gașca ei de prietene de la ocolul silvic cu care își petrece trei seri pe săptămâna jucând bridge. Henrieta nu joacă cărți și nici nu citește, În schimb îi plac la nebunie bomboanele mentolate. Mereu are câte un pachet prin buzunare din care ia, din când în când, câte o bomboană apucând-o cu două degete și ducând-o la gură așa cum și un fumător înrăit duce la gură țigară dupa țigară la intervale repetate la infinit. Când cineva se mai încumetă să facă vreo remarcă legată de dependența ei de bomboane de mentă, Henrieta răspunde sec “suma viciilor este constantă”, si schimbă subiectul.

În afară bomboanelor de mentă, Henrietei îi place să împletească ciorapi. De de la o vreme însă a cam lăsat-o vederea și început să uite și modelele.

Henrieta nu mai vede bine și nici nu mai aude. Locuiește la marginea satului într-o colibă de lemn și are cinci găini de ouă și două pisici aciuate.

Copii nu i-a fost dat să aibă și, de la o vârstă încoace, îi mulțumește Domnului Dumnezeu în fiecare dimineață că nu i-a dat. Îi e greu de una singură, cum i-ar fi fost să-i fie cu o ghiulea prinsă de gleznă? Și mai greu !

După ce-i mulțumește Domnului Dumnezeu, își face cruce de trei ori și apoi soarbe zgomotos dintr-un pahar de plastic o gură de vin alb primit de pomană la groapă lui nea Nicu, primarul, Dumnezeu să-l ierte, că ar mai fi avut zile dacă l-ar fi ajutat Dumnezeu să -și bage mințile în cap și s-o lase mai moale cu ideologia

Facebook Comments