Mă blocam mereu la personaje
Spread the love

Mă blocam mereu la personaje. Personajelor mele le lipsea cu desăvarsire totul : caracterul, coerența, autenticitatea, doza aceea infimă de “ceva anume” care caracterizează fiecare om, făcându-l un pic diferit de toți ceilalți.  Într-un mod egoist și nu întocmai lipsit de logică, personajele mele căpătau mereu, într-un final, o mare parte din mine. Într-un mod egoist și nu tocmai lipsit de lógică, deveam încet-încet parte din personajele mele.

Suntem ceea ce imaginăm că suntem și devenim, încet-încet, ceea ce ne imaginăm că am fi putut fi odată . La asta se rezumă totul. Apoi, încet-încet, timpul doboară cu meticulozitate totul și uităm că ne-am irosit deja în acelasi sens. Mă iroseam la rândul meu continuând să încerc o dată, și încă o dată, mereu în aceeași direcție prestabilită de inconștient. Îmi era atât de simplu să descriu și atât de inconfortabil să compun! Nu știam să compun oameni. Desenam în descrieri detaliate sprâncenele oamenilor, apoi le povestem ridurile fine adunate în jurul ochilor pe care îi acopeream cu metafore. Datorită metaforelor cu care le acopeream pleopele, personajele mele nu-și arătau niciodată vârsta. Apoi, încet, încet, ajungeam la momentul în care trebuia să le colorez sufletul și acolo, acolo, în acel punct de neîntoarcere, mă blocam. Cunoșteam doar sufletul meu și eram incapabilă să inventez sufletele altora. Culorile pe care le găseam erau fade, golite de caracter și personajele mele, oamenii aceia cu spracene arcuite și ochii verzi și pătrunzatori, deveneau brusc niște biete marionete mânuite de un păpușar neiscusit. Apoi, renunțam obosită de atâta căutare și încercam să înțeleg unde anume greșeam. Unde anume se pierdea sufletul personajelor mele și începând din ce punct, totul devenea o prelungire la nesfârșit a propriului eu? Încercasem de nenumărate ori să-mi imaginez geneza. Punctul zero începând din care totul putea fi posibil. Trasam caractere și rezultatul mi se părea întotdeauna fad. Ștergeam mental și o luam de la capăt. O singură dată fusesem foarte aproape de adevăr. Creasem un personaj căruia îi atribuisem un ego nemăsurat. Când realizasem că mă (re)creasem pe mine, a câta oară, încă o dată, doar pe mine, închisesem dezugustata laptopul și îmi jurasem să mă apuc de grădinărit.

Facebook Comments