De-ar fi fost
Spread the love

De-ar fi fost să-și descrie starea, cuvintele i-ar fi fost de prisos. I-ar fi trebuit culori vii și arome puternice. Cărase toată ziua legume și fructe de i se învinețiseră de tot degetele și acum spăla borcane.

Nu-și putea explica exact de ce, dar zgomotul buretelui tăvălit pe sticla albăstruie îi provoca mereu aceași imagine: o potecă înzăpezita și, fix la capătul ei, un revelion pe un vârf de deal. Apoi doar muzică, multă muzică, muzică dată la maximum la un magnetofon vechi. Muzică de înnebunit vecinii. Dans și muzică.

Fox-ul îl învățase târziu, într-o sâmbătă ploioasă de toamnă târzie. La început i se reproșaseră multe: mișcările greoaie, ca de buturugă aruncată în apa tulbure, pașii aiurea, parcă mai tot timpul încolăciți unul împrejurul celuilalt, șoldurile bălăngănite fix împotriva ritmului. Încetul cu încetul însă, lipiciul a început să prindă și, între două ocheade și patru bași scormonind sentimente ascunse, ajunsese să stăpânească cei mai amețiți pași, “the must have-ul” momentului.  O figură complicată, dar de efect.

De atunci se servise de figura aceea în orice situație, indiferent de natura situației, indiferent de ritmul situației, indiferent de tot și de toate. Cum începeau bașii, arunca cu pașii aceia uschitii și toți se opreau să o privească, se făcea cerc de fiecare data în jurul ei și se trezea, mai intotdeauan, undeva spre mijloc, obligată de regulile nespuse să continue invitând la rândul ei și acceptând, mai mereu refuzurile invocate de gest. Ritmurile se schimbau dar figura se adapta parcă de capul ei. O putea execută în orice ipostază. Când lent, privind languros pereții zugrăviți în var, când un pic mai apucat, răsuflând când nimerea, între două rotații sau trei pașii mici aruncați la repezeală, când spre stânga, când în față.

De când cu figura, viața i se părea simplă. Simplă de tot. În definitiv nu avea nevoie de mare lucru, doar o singură figură, mereu aceeași, adaptată doar la moment și la situație.

Anii au trecut în vrac de atunci și, odată cu ei, ritmurile s-au adaptat. Pe aici îngroșându-se puțin, pe dincolo pițigăindu-se de ochii lumii. Doar figura aceea complicată a rezistat cumva timpului, îmbătrânind odată cu el.

De-ar fi fost să-și descrie starea, cuvintele i-ar fi fost de prisos. I-ar fi trebuit culori vii și arome puternice. Cărase toată ziua legume și fructe de i se învinețiseră de tot degetele și acum spăla borcane. Undeva, dincolo de perdeaua odată albă cineva trăgea clopotele.

Facebook Comments