[…] De mici ați avut probleme cu apa care susură. Se spărgea conducta, se înfunda chiuveta și voi vă trezeați în mijlocul bucătăriei reci sau în mijlocul pivniței reci, vă trezeați să strângeți apa cu un ibric albastru. Și o strangeați pană dimineața și dimineața vă întreba lumea ce mai faceți, pe unde vă mai petreceți nopțile. Iar voi spuneați lumii că toate cearcănele au o explicație. Lumea credea în explicația cearcănelor, sau poate doar se făcea că vă crede. Se vedea după zâmbetul malițios. Lumea nu știa să mintă. Știați să detectați minciuna după formă sprâncenelor. La anumite forme și spații, renunțați la teoria ibricului și la minciună și recunoșteați că vi s-a spart o țeavă. […]
[…] ninge, nici nu plouă, nu se anunţă nici alte seri. Seara citeşte romane începute de-un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină, cad secolele. Pagină după pagină se umplu spaţiile. Sunt într-un […]
Reminiscențe în mintea mea mă fac să mă cutremur citind aceste rânduri. Aveam 5 ani și, cred, îmi mai amintesc, mai ales partea cu… „ plec după hârtie igienică și să mă întorc cu un kilogram de carne”. Mi-amintesc cum stăteam cu bunica la coadă la pui și auzeam că au băgat portocale la alimentara din colț. Imediat schimbam coada, că nu, de portocale aveam parte cam o dată pe an…
Nu știu însă dacă să mă consider privilegiat că am trăit astfel de vremuri.
Frumos!
Felicitări pentru articol, Daniela!
Intr-un fel, eu ma consider norocoasa ca am trait si acele vremuri in care nu era mai nimic accesibil fara efort. Am invatat sa atribui valoarea adevarata lucrurilor
Eu încă mai colecționez șervețele. Îmi aduc aminte acele vremuri când dacă stăteai nemișcat preț de câteva minute în spatele tău se forma o coadă imediat după întrebarea :”ce se dă aici”?
Din fericire m-am născut după acea perioadă, dar am auzit câteva povești oribile…
Cât despre șervețele, mi-ai adus aminte de o tipa care facea fel de fel de creații din ele, le vindea și dona o parte din banii stranși pentru copiii orfani. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, nu am mai văzut-o de ani.
[…] Mutat aici […]
[…] De mici ați avut probleme cu apa care susură. Se spărgea conducta, se înfunda chiuveta și voi vă trezeați în mijlocul bucătăriei reci sau în mijlocul pivniței reci, vă trezeați să strângeți apa cu un ibric albastru. Și o strangeați pană dimineața și dimineața vă întreba lumea ce mai faceți, pe unde vă mai petreceți nopțile. Iar voi spuneați lumii că toate cearcănele au o explicație. Lumea credea în explicația cearcănelor, sau poate doar se făcea că vă crede. Se vedea după zâmbetul malițios. Lumea nu știa să mintă. Știați să detectați minciuna după formă sprâncenelor. La anumite forme și spații, renunțați la teoria ibricului și la minciună și recunoșteați că vi s-a spart o țeavă. […]
[…] ninge, nici nu plouă, nu se anunţă nici alte seri. Seara citeşte romane începute de-un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină, cad secolele. Pagină după pagină se umplu spaţiile. Sunt într-un […]
Reminiscențe în mintea mea mă fac să mă cutremur citind aceste rânduri. Aveam 5 ani și, cred, îmi mai amintesc, mai ales partea cu… „ plec după hârtie igienică și să mă întorc cu un kilogram de carne”. Mi-amintesc cum stăteam cu bunica la coadă la pui și auzeam că au băgat portocale la alimentara din colț. Imediat schimbam coada, că nu, de portocale aveam parte cam o dată pe an…
Nu știu însă dacă să mă consider privilegiat că am trăit astfel de vremuri.
Frumos!
Felicitări pentru articol, Daniela!
Intr-un fel, eu ma consider norocoasa ca am trait si acele vremuri in care nu era mai nimic accesibil fara efort. Am invatat sa atribui valoarea adevarata lucrurilor
Eu încă mai colecționez șervețele. Îmi aduc aminte acele vremuri când dacă stăteai nemișcat preț de câteva minute în spatele tău se forma o coadă imediat după întrebarea :”ce se dă aici”?
Da, asa era pe vremea aceea. Coada dezvolta instincte de supravietuire. Reflexul lui Pavlov …
Fiind născută în 90, știu cum a fost înainte doar din povești. Cert e că oamenii se schimbă pe măsură ce trec anii, așa și cu micile noastre pasiuni…
Clar, ne schimbam. Dar, anumite caracteristici rămân…
Din fericire m-am născut după acea perioadă, dar am auzit câteva povești oribile…
Cât despre șervețele, mi-ai adus aminte de o tipa care facea fel de fel de creații din ele, le vindea și dona o parte din banii stranși pentru copiii orfani. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, nu am mai văzut-o de ani.
Sunt frumoase si inedite povestile tesute in jurul servetelelor