
Undeva prin 1984 vara dezvoltasem o pasiune inexplicabilă pentru șervețele.
Pe vremea aceea nu se găseau șervețele mai deloc. Când “se dădeau servețele”, se forma instantantaneu o coadă mare și fugea zvonul cu viteza luminii. Dar, până să ajungă zvonul la noi, mare parte din oameni, se și terminau șervețelele.
De aceea, în loc de șervețele, se folosea hârtie igienică. Hârtia igienică avea o textură dură și o culoare nedefinită. Un fel de gri cu tendintă bej, apăsător.
Existau zile când se termina brusc și hârtia igienică și atunci nu mai apărea decât tot la următoarea coadă, la alimentara de langă cinematograful “Patria”. Chiar înainte de a apărea hârtia igienică, se forma o coadă lungă care înconjura alimentara de langă cinematograful “Patria”. Coada de la hârtie igienică se amesteca atunci cu coada de la cinematograful “Patria” și chiar și cu coada de la carne de la alimentară de langă cinematograful “Patria”. Uneori mi se întâmpla să plec după hârtie igienică și să mă întorc cu un kilogram de carne. Dar se întâmpla foarte rar.
Când se termina hârtia igienică se apela la ziare. Ziare se mai găseau în 1984 vara. Bunicul făcuse o pasiune ciudată pentru rubrica de decese din Scânteia de aceea se abonase la ziar. Desigur, era si obligatoriu. Ziarul era adus, pe vremea aceea, de nea Stanciu, poștașul. Era un om pe care eu l-am cunoscut deja bătrân. Când venea cu pensia nu ajungea la noi decât spre seară, deja abțiguit bine. Dar bucuria rămânea mare pentru toată lumea. În definitiv, important era că reușea să ajungă, restul era un detaliu.
De bucurie, bunicul îl așeza pe nea Stanciu la masa din bucătărie și, pe mușamaua roasă pe la colturi, îi servea un “chimion făcut în casă” în niște pahare ciobite. Astăzi paharele nu mai sunt și nimeni nu mai știe cu exactitutdine ce anume era “chimionul”.
Pasiunea mea inexplicabilă pentru șervețele s-a terminat undeva imediat după Revoluție. Între timp am mai dezvoltat pasiuni ciudate pentru șosete, ștrampi Adesgo, deodorante Favorit, pantofi din imitație de piele și tricouri de bumbac la baza gâtului.
După Revoluție, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Încet dar sigur, șervețelele au început să apară în magazine, alimentările au dispărut și cozile se mai formează doar din când în când, când votează dispora. Hârtia igienică a căpătat miros de caise și ziarul Scânteia a dispărut.
Doar rubrica de decese a rămas.
[…] Mutat aici […]
[…] De mici ați avut probleme cu apa care susură. Se spărgea conducta, se înfunda chiuveta și voi vă trezeați în mijlocul bucătăriei reci sau în mijlocul pivniței reci, vă trezeați să strângeți apa cu un ibric albastru. Și o strangeați pană dimineața și dimineața vă întreba lumea ce mai faceți, pe unde vă mai petreceți nopțile. Iar voi spuneați lumii că toate cearcănele au o explicație. Lumea credea în explicația cearcănelor, sau poate doar se făcea că vă crede. Se vedea după zâmbetul malițios. Lumea nu știa să mintă. Știați să detectați minciuna după formă sprâncenelor. La anumite forme și spații, renunțați la teoria ibricului și la minciună și recunoșteați că vi s-a spart o țeavă. […]
[…] ninge, nici nu plouă, nu se anunţă nici alte seri. Seara citeşte romane începute de-un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină, cad secolele. Pagină după pagină se umplu spaţiile. Sunt într-un […]
Reminiscențe în mintea mea mă fac să mă cutremur citind aceste rânduri. Aveam 5 ani și, cred, îmi mai amintesc, mai ales partea cu… „ plec după hârtie igienică și să mă întorc cu un kilogram de carne”. Mi-amintesc cum stăteam cu bunica la coadă la pui și auzeam că au băgat portocale la alimentara din colț. Imediat schimbam coada, că nu, de portocale aveam parte cam o dată pe an…
Nu știu însă dacă să mă consider privilegiat că am trăit astfel de vremuri.
Frumos!
Felicitări pentru articol, Daniela!
Intr-un fel, eu ma consider norocoasa ca am trait si acele vremuri in care nu era mai nimic accesibil fara efort. Am invatat sa atribui valoarea adevarata lucrurilor
Eu încă mai colecționez șervețele. Îmi aduc aminte acele vremuri când dacă stăteai nemișcat preț de câteva minute în spatele tău se forma o coadă imediat după întrebarea :”ce se dă aici”?
Da, asa era pe vremea aceea. Coada dezvolta instincte de supravietuire. Reflexul lui Pavlov …
Fiind născută în 90, știu cum a fost înainte doar din povești. Cert e că oamenii se schimbă pe măsură ce trec anii, așa și cu micile noastre pasiuni…
Clar, ne schimbam. Dar, anumite caracteristici rămân…
Din fericire m-am născut după acea perioadă, dar am auzit câteva povești oribile…
Cât despre șervețele, mi-ai adus aminte de o tipa care facea fel de fel de creații din ele, le vindea și dona o parte din banii stranși pentru copiii orfani. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, nu am mai văzut-o de ani.
Sunt frumoase si inedite povestile tesute in jurul servetelelor