O spirală infinită
Spread the love

Mă învârt într-o spirală infinită.  Porțile-mi sunt zăvorâte cu lacăte multe și mici. Amurgul mi-l imaginez cu un gust de zahăr pe băț și inima îmi spune că nu sunt departe de adevăr. E doar o simplă chestiune de percepție. De zi și de perspectivă. Azi cred, mâine cuget. Poimâine ? Voi vedea!

Ceea ce contează cu adevărat este direcția. Scopul și senzația. Ideea de mai mult și sentimentul de prea puțin.

Caut infinit de mult până mult dincolo de capăt și apoi regret. Ziua de mâine va fi, poate, mult peste așteptări. Sau, poate nu. Că să nu mă înșel prea tare poate că aș închide ziua de mâine cu șapte lacăte și aș uita apoi unde am pus cheia. Sau poate că  nu m-ar interesa unde am pus cheia. Sunt indecisă și, la drept vorbind, chiar nu contează.

Ceea ce este cu adevărat important este sentimentul pierderii. Uitarea la comandă. Ideea de a ignora. Cheia e substitutul uitării.

Aș fi putut ignora oamenii, trecerile de pietoni, semafoarele sau trenurile. Am preferat însă să uit cheia. Lacătul e metafora noastră. A voastră. Vreți, nu vreți, rămâneti închiși în prejudecăti. Raționali pană la durere. Nu mai puteți de atâtea lacăte dar nu vă dați seama. Și, deodată, se ivește ziua când realizați că ați închide ziua cu șapte lacăte și ați uita unde ați pus cheia. Și atunci ați constata că ne asemănăm exagerat de tare. Sunt și sunteți prizonierii propriilor obsesii. Lacătele omoară strigătele iar tot restul e minciună. Sunt și sunteți prizonierii propriilor lacăte. A pierde cheie ar rezolva problema vinovatului. În definitiv așa a fost să fie. Cine ar fi putut prezice pierderea? În nici un caz eu. În nici un caz voi. Vina e mereu a lacătului. A cheii uitate sau prea bine ascunse.

Sunt și sunteți o continuă căutare și taman asta reprezintă farmecul care ne definește.

Facebook Comments