Bucăţi de ziare
Spread the love

Erau multe, foarte multe bucăţi de ziare. Trecea trenul verde şi le lua pe sus. Simţeam durerea aerului în contact cu trenul şi durerea trenului în contact cu lumea şi durerea lumii în contact cu mine. Mi-era milă, teribil de milă de literele acelea făcute terfeliţă. Aş fi chemat poliţia să elucideze crima dar poliţiei i se fâlfăia de litere. Fără să vreau deveneam şi eu complice la moarte.

Îmi schimbasem telefonul – pe cel vechi mi-l omorâsem din greşeală ieri – şi acolo, pe peronul acela plin de frânturi de oameni si bucăţi de litere, pe peronul acela înjuram incompatibilitatea la căşti. Mi-era atât de gol fără sunete. Auzeam o muzică ciudată şi-mi şopteam că nu sunt eu. Că poate m-a înlocuit cineva la trezire. De trezit mă trezisem eu, eram într-un tunel şi mi se luase lumina. Imediat după, nu mai ştiam. Mă pierdusem undeva pe culoarul între camera de zi şi camera de noapte. Începuse prost ziua, poate de aceea. Toate au o explicaţie, până şi crimele. Ieri seară aş fi ucis din dragoste dar nu putusem. Lipsea victima. Îmi imaginasem crima în buclă până la unsprezece fix când mă luase somnul şi o lăsasem pe mâine. Mâine (adică azi) uitasem unde rămăsesem şi începusem să mă caut. Nu mă găsisem. Îmi luasem rucascul negru pe spate îmi spusesem „să ne căutam, cine ştie?” şi mă trezisem acolo, printre bucăţile acelea de ziare şi frânturile acelea de oameni. Eram şi eu o frântură dintr-o spirală. Întotdeauna îmi plăcuseră spiralele. Nu există capăt la spirală. Există doar posibilităţi.

Priveam bucăţile acelea de ziare şi mă durea aerul în contact cu trenul şi trenul în contact cu lumea şi lumea în contact cu mine. Empatizam prea tare cu toţi si cu toate. Asta era, poate, una dintre posibilele explicatii.

Sau poate nu ?

Facebook Comments