Noaptea cade-cortină
Spread the love

Mă îndop cu seara pe stomacul gol și noaptea cade-cortină. Luna plânge înfundat și, între două îmbucături, strivesc un țânțar între trei degete . „Unul mai putin” mi se șoptește tandru si eu râs sadic. Aprob, aprind o lumânare împotrva țânțarilor și mestec mai departe. Gânduri, stele, zile, nopți, vina primăriei, vina mea, vina țânțarilor, nu mă decid.

Undeva, nu foarte departe, se aud trenuri în vuiet slab, înfundat de noapte. Număr mental vagoanele și nu-mi ies la număr. Ezit între 6 și 7 dar nu știu sigur. Nu voi ști niciodată sigur. Mai iau o îmbucătură, număr din nou începând de la zero spre celălalt capăt. E un marfar dincolo de un peron roș de timp, așa pare. „Ce de vremuri” îmi spun strivind stele după stele între două nopți ! E o liniște turbată dincolo de nori, zboară lilieci în stoluri străvezii măcinand posibilităti și noaptea continuă să cadă-cortină.

Le ignor pe rând, pe toate. Posibilitatea numărul unu în lipsă de dovezi, posibilitatea numărul doi o las deoparte, posibiliatea numărul trei … posibilitatea numărul trei n-o mai pun la scoteala. Prea multe posibilități pentru o singură noapte. Între două adieri bâzâie un țânțar adormit. Nu-l strivesc, se va plictisi singur odată și odată de atâta sânge și va crăpa istovit de prea mult.

La un moment dat încep să mă plictisesc de atâtea vagoane, de atâtea sunete și, peste toate , de atâtea posibilități. Caut certitudinea și nu o găsesc. Mă decid să simt și să uit. Simț gardul negrul și corcodușele galbene între doi lilieci negri și brazii despuiați de timp și de secetă și trece de tot seară, trec trenuri cu vagoane care nu ies la număr. Simt că am greșit din nou, trec sunete de tot felul, trec și eu cu îmbucături cu tot, cu țânțari striviți și cu șoapte tandre cu tot …
Mai e puțin și se face ziuă.

Facebook Comments