Proasta clasei
Spread the love

Cocuţa îşi dobândise eticheta de „proasta clasei” fără mare dificultate. Numai prin faptul că exista aşa cum numai ea ştia să existe, abătută de grijile şi tristeţile celorlalţi, adaptată la un cotidian dictat de egoismul unor adulţi mult prea prinşi în jocul de-a perpetuă seducţie, Cocuţa era un accesoriu obligatoriu moştenit prin sentinţa de divorţ şi acceptat în lipsă de altceva.

Era slabă şi privea lumea trist de la înălţimea celor 7 ani şi un pic prin nişte ochi negri abătuţi. Hainele îi erau ponosite, probabil recuperate din generaţie în generaţie. Copii erau cruzi cu ea, o cruzime neasumată încă la acea vârstă fragedă. O cruzime, însă, completă : de dis-de- dimineaţă când cursurile începeau şi până patru ore după, când clopoţelul anunţa, într-un sfârşit, marginea superioară a unui calvar abia la început.

Cocuţa locuia undeva pe o coamă de deal, în mijlocul unei livezi de nuci bătrâni. O unică camera întunecată cu un pat unic dar larg, plasat nu foarte departe de o unică chiuvetă şi tot nu foarte departe de o masă simplă, cu numai 2 scaune. Mai întotdeauna cu unul mai puţin.

În general se descurca cum putea, culegând resturi din iubire paternă între două partide de seducţie – ei interzise – bucurându-se doar de după amiezile la umbra nucilor. De mâncat mânca când mai rămânea câte ceva, între cele 2 scaune. În rest aştepta, visând supravieţuirea la umbră nucului bătrân, cel mai îndepărtat de camera ei întunecată.

Cocuţa a fost prietena mea timp de o lună. Eram colege de clasă de ceva vreme dar mi-a trebuit prea mult timp să mă pot lepăda de aparenţe şi de răutăţile voit adăugate de ceilalţi. Să descopăr realitatea aşa cum era de fapt. Cocuţa a fost prima mea lecţie de viaţă. Am învăţat de la ea cât de profundă şi autentică poate fi simplicitatea detestată de ceilalţi: e de ajuns doar o livadă de nuci, o pereche de ochi negri şi trişti îndreptăţi spre un cer mereu albastru şi o linişte de atunci rar întâlnită. Un refugiu senin într-o lume prea complicată pentru cei numai 7 ani de viaţă.

Cocuţa nu a rămas mult timp „proasta clasei” căci alţii au hotărât încă odată pentru ea. Nucii bătrâni de pe coama dealului fuseseră prea mulţi şi prea scumpi pentru un trăi decent.  Copilăria durase deja infinit de mult. Sosise momentul schimbării. La începutul verii, Cocuţa a plecat.

De atunci m-am vindecat de tot de prostiile aparente şi de răutăţile perturbatoare. De atunci apreciez cerul printre ramuri căutând cu insistenţă simplicitatea unei linişti demult pierdute.

(Dincolo de aparenţe)

Facebook Comments