Un blog profund

Showing: 1 - 10 of 53 RESULTS
Știi? De fapt ...

Știi? De fapt …

“Știi? De fapt suntem o infinită înșiruire de fapte diverse, stări amestecate și sentimente. Multe sentimente. Îți dai seama cât de complicată este viața? Cât de complexe și aleatoare sunt legăturile dintre ceea ce vrem să fim, ceea ce suntem cu adevărat și ceea ce dăm doar impresia altora că suntem ?

Realizezi că toată întâmplarea aceea rotundă și aproape perfectă pe care ai imaginat-o ca fiind efectul a ceea ce mi-am propus eu să fie, a fost, în definitiv, doar o interpretare în plus a ceea ai crezut tu că sunt dar, în realitate, departe de mine ideea de a fi fost vreodată în felul acela infam în care m-ai imaginat tu ?”

Stăteam nemișcat și priveam în gol, încercând să nu par prost. Omul din fața mea se numea Marcel, avea 30 de ani și o mustață deasă, cu multe fire albe. Ne știam de vreo cinci ani, de pe vremea când încă îmi făceam cumpărăturile la piața de la marginea orașului. Atunci, demult, ne întâlnisem din întâmplare, în fața unei tarabe pline cu roșii. Eu căutam ardei, el se întreba retoric de ce mama naibii crescuseră prețurile în ultima vreme.

(more…)

Opt fără cinci

Opt fără cinci

Mă trezisem, ca de obicei, pe la opt fără cinci. Oprisem alarma, îmi făcusem o cafea tare, la ibric, mă îmbrăcasem în viteză și prinsesem autobuzul 205 în ultimul moment. Îl văzusem de departe și simțisem că mai aveam o șansă. O luasem la fugă uitând de ani. Nu mai alergasem de mult și genunchii protestau dureros. Aveam pe atunci treizeci de ani și locuiam tot in cartierul de la marginea Bucureștiului. Etajul 7, bloc comunist. Fugeam împiedicat pe aleea neastfaltată ocolind bălți apărute peste noapte și simțeam țepii fini ai  buruienilor atingându-mi pielea. În stație ajunsesem un pic prea târziu dar șoferul, un tip la vreo cinzeci de ani un pic trecuți, mă văzuse și oprise. Urcasem gâfâind și îi mulțumisem înclinând discret capul. Nu știu dacă mă văzuse, repetasem gestul încă o dată. Nu mă văzuse nici a doua oară. Decisesem să o las baltă și mă așezasem lângă o doamnă în vârstă, îmbrăcată într-un impermeabil lung, de culoarea oului de rață. Timp de câteva secunde bune îmi recăpătasem respirația fixând involutar impermeabilul  bătrânei doamne. Fără să știu de ce, fără să ajung să înțeleg legătura subtilă dintre culoare și fapt, îmi apăruse deodată în față, Mara. Stăteam cu ochii lipiți de imbermeabilul de culoarea oului de rață și dialogam imaginar cu Mara.

(more…)

Mă blocam mereu la personaje

Mă blocam mereu la personaje

Mă blocam mereu la personaje. Personajelor mele le lipsea cu desăvarsire totul : caracterul, coerența, autenticitatea, doza aceea infimă de “ceva anume” care caracterizează fiecare om, făcându-l un pic diferit de toți ceilalți.  Într-un mod egoist și nu întocmai lipsit de logică, personajele mele căpătau mereu, într-un final, o mare parte din mine. Într-un mod egoist și nu tocmai lipsit de lógică, deveam încet-încet parte din personajele mele.

(more…)

Voichița încetase să mai fie

Voichița încetase să mai fie

Voichița încetase să mai fie în acea miercuri, 24 februarie, în Aeroportul Henri Coandă, poarta 13.

Paul se urcase în zborul AF1889 cu destinația Paris, își reținuse o lacrimă, îi făcuse cu mâna o ultimă dată și apoi se pierduse grăbit printre oamenii și bagaje de mână. De atunci, Voichița începuse să nu mai fie.

(more…)

frânturi care trezesc la viaţă

Frânturi care trezesc la viaţă

Există frânturi care trezesc la viaţă. Cioburile acelea mici şi în general invizibile pe lângă care trecem cu capul plecat şi cu căştile pe urechi. Momentele acelea, la prima vedere nesemnificative, cărora le ignorăm existenţa considerându-le la fel de banale ca tot restul. Există zile în care totul începe rău şi continuă la fel de rău până la un punct. Punctul-frântură. Momentul magic în care deschizi ochii mari, mari de tot şi începi să vezi. Să distingi detaliile, semnele acelea nesemnificative, aproape invizibile cu ochiul liber.

(more…)

Nea Nelu Popescu

Nea Nelu Popescu

Nea Nelu Popescu, instalatorul, avea chipul brăzdat de riduri și o privire gri, tristă și foarte intensă. Când te privea, te simțeai deodată năpădit de încercarea lui de a trece dincolo de tine. Dincolo de aparențele în care încercai disperat să-ți îngropi viața. Cădeau măsti și se dezgoleau suflete când te privea Nelu fix în ochi. Simțeai cum se dezleagă noduri și abia de-ti mai puteai opri lacrimile ce dădeau să picure ploaie. Să nu care cumva să-ți inunde vocea și să te dea de gol. Să care cumva să te arate lumii așa cum ești de fapt, dezgolit de puteri supranaturale și pribegit în fața destinului.

(more…)

Încălecaseși pe-o șină

Încălecaseși pe-o șină

Încălecaseși pe-o șină strâmbă și încercaseși să ții direcția dreaptă. Pe stânga vedeai un lan de verde cu puncte, mici, roșii. Oameni mulți coborau într-o ploaie deasă și culegeau la întâmplare puncte.  Ai fi coborât și tu dar înaintai în sens invers. Înaintai și parcă regretai. Sensul, ploaia, macii, oamenii. Îi regretai pe rând, pe fiecare în parte. Ți se lipise roșul de retină și verdele de degete și oamenii aceia mici sub niște umbrele negre simțeau cum cresc macii și ploaia nu mai contenea și verdele, în locul tău, acoperea totul cu un strat fin, de nepăsare. Tu ai fi vrut să fii strop într-o ploaie fină și deasă, într-o intersecție mică, pe stânga. Ai fi coborât și tu ca și oamenii aceia mici și mulți pe sub umbrele negre și ai fi devenit  și tu la rândul tău punct.

(more…)

Stau cu ochii în tavan

Stau cu ochii în tavan

Stau cu ochii în tavan și număr crăpături fine. Pe la douăzeci și ceva mă opresc din numărat și-mi imaginez că umplu o găleată roșie cu apă, că adaug puțin detergent de podele, că înmoi mop-ul zmotocit în apa fierbinte și că, în cele din urmă, reușesc cu chiu cu vai, să scot dunga de pe podea.

(more…)

De-ar fi fost

De-ar fi fost

De-ar fi fost să-și descrie starea, cuvintele i-ar fi fost de prisos. I-ar fi trebuit culori vii și arome puternice. Cărase toată ziua legume și fructe de i se învinețiseră de tot degetele și acum spăla borcane.

Nu-și putea explica exact de ce, dar zgomotul buretelui tăvălit pe sticla albăstruie îi provoca mereu aceași imagine: o potecă înzăpezita și, fix la capătul ei, un revelion pe un vârf de deal. Apoi doar muzică, multă muzică, muzică dată la maximum la un magnetofon vechi. Muzică de înnebunit vecinii. Dans și muzică.

(more…)

Seara tace din toate încheieturile

Seara tace din toate încheieturile

Seara tace din toate încheieturile şi, între două adieri subţiri de vânt, scuipă pauze. Mă împiedic în pauze, mă ridic spaţiu. Mestec în ceaşca neagră până nu mai rămâne nici abur. Seara ascultă ştiri în buclă, mereu aceleaşi ştiri, aceleaşi buclă. Nici nu ninge, nici nu plouă, nu se anunţă nici alte seri. Seara citeşte romane începute de-un veac. Un an cât un veac. Pagină după pagină, cad secolele. Pagină după pagină se umplu spaţiile. Sunt într-un pericol permanent pauzele. Nu există cinism, nu există râcă, nu există decât rânduri. Rânduri şi secole printre rânduri.

(more…)