Un blog profund

Auzi, dar tu chiar vii din viitor?

Tu chiar vii din viitor?

Tu chiar vii din viitor?
Puștiul din fața mea nu are mai mult de 7 ani și e îmbrăcat într-un tricou alb, puțin uzat, și în niște pantaloni scurți verzi, decolorați. Vorbește peltic și are are cel puțin un dinte lipsă. Din câte îmi spune, îl cheamă Doru și a ajuns la mare ieri, cu bunica lui. Nu i-a plăcut cu trenul, că era foarte aglomerat și bunica a trebuit să îl țină în brațe. Apoi a adormit în brațele bunicii și s-a trezit la mare. La mare era lume multă care stătea la o coadă la recepție. Camera lui și a bunicii nu era încă gata așa că a trebuit să-și găsească un loc pe linoleum și să aștepte. Linoleumul mirosea a ceapă prăjită și era maro. După ce s-a eliberat camera, el și bunica lui au trebuit să mai aștepte puțin, să se termine coada din față.

(more…)

Jurnal de izolare

Jurnal de izolare

Jurnal de izolare -1

Ies din metrou, ușile se închid cu zgomot, e lume multă dincolo de ușile care se închid cu zgomot, zgomotul acesta de care vă scriu acum se petreca cu mult înainte de nebunia aceea generală despre care poate ați auzit. S-a vorbit pe toate posturile de radio, a apărut și la televiziunile private, până și internetul a vuit timp de trei ore și patruzeci de minute, se razvrătiseră atunci mulți împotriva obiectelor promoționale fără rost, apăruse și un hashtag dedicat, apoi apăruseră ideile, imaginația începuse să-mi dea aripi, era perfect, poezia plutea în aer, uite, de exemplu, prima dată imi trecuse prin cap o umbrelă, nu, nu umbrela propriu zisă ci mai degrabă imaginea ei, o umbrelă mare, încăpătoare,  un obiect util, cu două fețe asortate la picăturile de ploaie,  deschidere manuală și închidere automată, cu coaste și rame din fibră de sticlă complete cu sistem de protecție împotriva vântului.

(more…)

Apoi a venit pandemia

Apoi a venit pandemia

Apoi a venit pandemia. Inițial nu i -am dat importanță, în definitiv supraviețuisem fără mari eforturi și vacii nebune și gripei aviare și chiar și atacurilor teroriste din ultimii ani.

Dacă e să mă gândesc bine, cel mai tare și mai tare mi-a fost frică de bărbosul care venise să-mi instaleze fibra. Era slab, era înalt, semăna cu un terorist, era fix în perioada în care teroriștii, înalți, slabi și cu mustață, atacau frecvent locuri animate din centrul orașului.

(more…)

Compartimentul 12

Toți călătorii din compartimentul 12 aveau niște vieți mizerabile. Realizasem asta în momentul în care deschisesem ușa și constatasem că locul 122 era ocupat. Femeia de care mă ciocnisem pe peron avea locul 123 și se făcuse că nu mă cunoaște. Pe locul meu stătea un mustacios și, lângă el, o femeie în vârstă, trasă la fata, care privea în gol. Cautasem în geantă biletul și verificasem. Aveam locul 122, la geam.

(more…)

Puștiul

Are cel mult zece ani și-și trage mucii din cinci în cinci minute. Se indoapa cu saratele pe care le apucă cu doua degete murdare și le vara în gură. Apoi mesteca zgomotos, isi întinde picioarele până peste cizmele mele negre, vechi, demodate, dar încă bune și apoi își trage din nou mucii. Taică-su, un tip bolovanos la vreo patruzeci de ani, mușcă dintr-un sandwich cu salam de vară și vorbește cu gura plină. “Ia uite ce ceață, mai ceva ca la munte” spune arătând cu destul un punct în zare și apoi ragaie. Printre cei doi dinți din față, un dumicat de pâine mestecata aterizează pe masa din Pvc a vagonului 2 în direcția București. Pustiul strănuta, își trage mucii apoi alunecă încet de pe scaunul murdar până peste cizmele mele negre, demodate dar încă bune. Maică -sa, o femeie grasă și neingrijita, îi spune să fie atent, să nu o deranjeze pe doamna și să nu mai dea din picioare, să -și pună mâna la gură când tușește și să dea pe silent telefonul când se joacă. Puștiul privește un punct în zare și pare complet pierdut în ale lui. Zâmbește și își trage mucii.

Doamna eram eu.